CURSURI pENTRU COPII
AKTOR SHOW
Cursuri de Teatru
Descriere
Cauți o modalitate distractivă de a-ți ajuta copilul să își dezvolte încrederea, spontaneitatea, abilitățile sociale și emoţionale?
Vrei să-i oferi oportunitatea de a-și atinge întregul său potențial și de a petrece timpul în mod folositor alături de alți copii, învățând în mod practic noțiuni care îl vor ajuta întreaga viață?
Atunci acest program se potrivește perfect nevoilor voastre!
Este o ocazie extraordinară pentru copilul tău de a fi el însuși!
O îmbinare perfectă între a învăța, a se juca, a se bucura și a acumula cunoștințe!

Programul Aktor Show sprijină întreaga arie de dezvoltare a copiilor (cognitivă, emoţională, socială, motrică) prin intermediul atelierelor de teatru.
Activitățile din cadrul programului sunt experiențe special gândite astfel încât să permită copilului tău să se descopere și să se dezvolte în acord cu propriile nevoi și resurse. Un astfel de grup creează un mediu sigur în care se simte acceptat și valorizat pentru ceea ce este.
Structura Cursului
Este o formă de teatru în care se folosesc tehnici de improvizaţie teatrală pentru a crea dialoguri, scene, cântece sau povestiri.
Este acea formă a artei spectacolului, în care personajele dintr-un scenariu, prind viaţă, prin jocul actorilor păpuşari, cu o sursă de lumină şi cu umbrele unor obiecte special create.
Este o metodă educativă nonformală ce îmbină arta orientală a plierii hârtiei, origami – cu teatrul de animaţie.
Este un teatru senzorial, un teatru al experimentării, al descoperirii. Presupune implicarea directă a spectatorului în experienţa propusă, acesta intră individual în spectacolul – labirint.
Este este o formă a artei în care participanţii intră în pielea de păpuşar şi manevrează marionetele create în totalitate de ei.
- 5 Module
- 19 Sept 2023 - 18 Iun 2024
- Frecvență Săptămânală
- 60 Min / Lecție
- 6 - 12 Ani
- 10 Copii / Grupă
De ce este important acest program pentru copilul tău?
Într-o perioadă în care copiii sunt tot mai captivați de ecrane și tehnologie, este esențial să le oferim șansa să devină adevărați creatori.
În cadrul programului, oferim roluri principale imaginației, râsului, încrederii, tehnicilor de respirație, dicției, ritmului, muzicii și improvizației pentru a-l ajuta pe copilul tău să fie receptiv la comunicarea autentică și să intre în contact direct cu cei din jur și cu viața reală.
Activitățile dinamice și practice îl ajută să scoată la iveală şi să utilizeze cu succes izvorul de capacitate şi forţă care se află în el, să se bucure de unicitatea sa și să descopere că este o adevarată sursă de energie, bucurie, dăruire, prietenie, curaj şi iubire.
Participarea la ateliere va duce la stimularea motivaţiei interne şi a voinţei, la depăşirea limitelor, la explorarea unor noi emoții şi trăiri, la dezvoltarea simţului artistic, în vederea dobândirii unui nivel mai înalt al stimei de sine.

Beneficii
Aceste ateliere de teatru nu doresc să facă din copilul tău un star și nici măcar un actor profesionist, ci urmăresc dezvoltarea lui personală. Actoria pentru copii este un curs de autocunoaştere, autoînţelegere, autodepăşire a emoţiilor, a frustrărilor, a fricilor. Aceste cursuri ajută copilul să se integreze mai uşor în mediul social, să se exprime firesc, să comunice mai uşor cu cei de lângă el şi să se iubească aşa cum este.
Cei mici vor descoperi o lume nouă, o lume frumoasă, izvorâtă chiar din ei, o lume a bucuriei şi a libertăţii, în care pot fi atât ei inşişi, cât şi personaje fantastice. Copiii vor învăţa că nu doar „produsul final” (în cazul acesta-spectacolul de teatru) este important, ci şi parcursul către acel spectacol, care de multe ori poate fi greu, anevoios, dar care poate încununa o muncă depusă cu mult efort şi drag.
Ce fac copiii pe parcursul programului?
Descoperă diferite tipuri de teatru (teatru de umbre, teatru de improvizaţie, origami teatru, teatru labirint, teatru de marionete) şi diverse metode de educaţie nonformală (storytelling – arta povestirii, animație socio-educativă, biblioteca vie, artă și creaţie (desen, pictură, origami, reciclare creativă), facilitare grafică, jocuri de societate, PhotoVoice).
Creează împreună cu partenerii de grup piesele de teatru în totalitate. Contribuie în mod egal cu colegii, inventând, experimentând, analizând, propunând şi testând idei. Decid împreună asupra rolurilor, se întâlnesc cu situaţii provocatoare, găsesc propriile soluţii şi cel mai important, îşi văd poveştile scrise laolaltă şi puse pe scenă.
Construieşte decorul şi lucrează siluetele ce reprezintă personajele. Inventează, compune și interpretează scenarii. Joacă pe rând rolul de actor, regizor, scriitor, scenograf.
Ce își dezvoltă copiii?
- abilitățile de învățare – baza temeinică pentru perioada școlii – simţul de observaţie, logica, memoria, atenția, gândirea, creativitatea, imaginația, limbajul, concentrarea şi discernământul
- flexibilitatea și capacitatea de rezolvare a problemelor
- capacitatea de a se adapta atât la propriile emoţii, cât şi la emoţiile celorlalţi,
- capacitatea de autocunoaştere, stima de sine, încrederea în propria persoană și în forțele proprii, respectul de sine
- empatia, altruismul, capacitatea de a-i înțelege pe cei din jur
- abilitățile de exprimare, de comunicare interpersonală
- spontaneitatea şi dezinvoltura în relaţia cu ceilalţi
- capacitatea de a avea răbdare în relațiile cu ceilalți
- capacitatea de a respecta reguli și de a primi feedback constructiv
- flexibilitatea, expresivitatea corporală, îndemânarea, coordonarea, mobilitatea
- capacitatea de a-și controla mișcările și gesturile
- limbajul nonverbal, legat de expresia feţei (mimică, înfăţişare, contact vizual, zâmbet)
- capacitatea ritmică, de orientare spațio-temporală, de echilibru
Ce învață copiii?
- să-și canalizeze energia și atenția pe lucrul pe care-l face aici și acum
- să vorbească fluent și să se exprime clar, corect și coerent
- să transmită corect un mesaj cât și să interpreteze corect ceea ce spun ceilalți
- să-și exprime sentimentele clar şi firesc, cu respect pentru ceilalţi
- să-și înțeleagă și să-și gestioneze în mod eficient emoțiile
- să fie perseverent, să aibă răbdare şi să manifeste autocontrol
- să-și asume responsabilități și să își cunoască propriile limite
- să fie optimist, ambițios, să aibă inițiativă și curaj
- să finalizeze sarcini, manifestând autodisciplină în acțiunile proprii
- să se concentreze, să ia decizii creative și să rezolve situații adecvate vârstei lui
Abordare
Programul este dinamic, axat pe descoperirea și învățarea prin „joc și joacă”, prin activarea și implicarea 100% a participanților. Copilul tău învață prin activități captivante și distractive, fiind ghidat pas cu pas prin lecțiile interactive și pline de instrumente interesante.
Coordonator de Curs
Isabela Laura Șerpe Lazăr
Formator acreditat ANC, Psiholog Clinician & Psihoterapeut adlerian atestat de Colegiul Psihologilor din Romania, Specialist acreditat în activitatea de Coaching
Misiunea mea este de a-i ghida pe copii să-și descopere comorile interioare și să le folosească la potențialul lor maxim. În cadrul activităților desfășurate, acord o importanță deosebită mediului de lucru securizant, respectului reciproc, valorificării resurselor interioare și unicității fiecărui participant. Experiența semnificativă pe care o am în zona dezvoltării și optimizării personale, a educației nonformale și a training-urilor, se bazează pe practica neîntreruptă de 20 ani, pe numeroase ore de studiu teoretice și practice, pe acumularea de competențe specifice în domeniul programelor pe care le facilitez în cadrul workshop-urilor tematice.
Abonamente
- Abonament 4 ședințe = 200 ~ 240 Lei
- Abonament 12 ședințe = 570 ~ 685 Lei (5% Reducere)
- Abonament Complet (35 ședințe) = 1575 ~ 1890 Lei (10% Reducere)
- Ofertă: Pentru frați se aplică o reducere de 10% pe tot parcursul anului.